FCSB a rămas fără antrenor, iar Gigi Becali nu se grăbește să numească nu nou tehnician. Patronul FCSB spune că duminică, după finalul playout-ului, va avea o discuție cu Edi Iordănescu. În finalul intervenției la Digi Sport, Becali a spus că dacă Edi nu va veni, Nicolae Dică ar putea reveni la FCSB.
Gigi Becali a vorbit despre situația lui Edi Iordănescu: „N-am mai vorbit nimic cu Edi. A spus că după ce termină ultimul meci, stăm și vorbim. Noi doi și cine o mai veni. MM Stoica nu va participa la discuție, de ce să participe? Angajații mei își dau cu părerea numai când o cer eu. Eu vreau părerea când ți-o cer. Dacă ești angajatul meu. Când nu-ți cer părerea, înseamnă că n-am nevoie de ea.
Nu văd unde să vină Narcis Răducan. Sunt anumite chestii la care nu-l încalc pe MM. Nu vreau să scad din autoritatea lui. I-am ținut postul și cât a fost în pușcărie. Cât voi fi eu aici, MM va fi al doilea om în club. E posibil să vină și Narcis. N-am vorbit cu Edi, nu pot să vă spun ceva ce n-am vorbit.
Nu mai pun nicio schimbare, nu mai pun nimic. Poate punem clauze la 6 luni: dacă la 6 luni ești pe primul loc, nu mă bag.
Dacă nu vine Edi, e posibil să vină Dică. Serios! M-ai întrebat, eu ți-am răspuns. Eu am niște principii: vreau să mai lucrez cu oamenii buni. Putea să mai ceară 60.000 de euro, că l-am dat afară, dar n-a vrut
La ora asta, Edi e 90% antrenor”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.
FCSB a rămas fără antrenor după ultima etapă, după ce Mihai Teja a ratat titlul. De patru ani încoace, FCSB termină numai pe locul secund.
Parcursul lui Mihai Teja la FCSB
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER